I'll take a risk and post some of my stories here (seing as some of you do speek Romanian). Hope you'll like them.

I'm also thinking of translating these into English, I just need to find the time to do it sweatdrop school takes up most of my time now...

Ultimul drum

Lumea parea sa fi incetinit, parea sa se fi oprit. Un murmur indepartat ii vuia in urechi avand un efect aproape hipnotic. Murmurul crestea in intensitate pana ajunse sa semene cu mugetul marii pe timp de furtuna. Totul parea o amintire indepartata, pe jumatate stearsa.

Ochii sai obositi cautau cu disperare in jur. Cautau ceva care sa-l ancoreze in realitate dar nu gasea decat intuneric. O ceata deasa umplea incaperea, facand intunericul si mai apasator.

Pe chipul inselator de tanar se putea citi o expresie de pace resemnata, ochii albastrii capatand din substanta cetii, devanind tulburi. Trecutul si prezentul se impleteau in fata acestora, formand imaginea nedeslusita a vietii sale. In tabloul pictat pe ceata nu era loc si pentru viitor. Totul urma sa se sfarseasca pentru el si totul avea sa fi fost in zadar.

Doua siluete intunecate se materializara din ceata, apropiindu-se de el. Erau invesmantate in robe gri a caror material parea desprins direct din ceata. Chipurile lor, pe jumatate acoperite de masti, pareau sculptate in piatra. Nici o emotie, nici o traire, nici cea mai mica urma de sentiment nu pute fi citita in ochii aceia gri, singura trasatura neacoperita de masti.

Murmurul de afara devenea tot mai ritmat, incepand sa semene cu incantatii de demult. Isi ridica ochii spre cei ce aveau sa-i fie calai, caci stia de mult ca acesta avea sa-i fie sfarsitul.

O a treia silueta se materializa langa el. La fel ca celelalte doua, avea o privire imposibil de descifrat, ochii sai metalici ascunzand orice sentiment ar fi existat in spatele lor.

Degete de fier ii cuprinsera incheieturile legate si-l fortara sa se ridice. Amorteala abia acum isi facea simtita prezenta, corpul refuzand sa-i raspunda la comenzi.

Inca in genunchi, cu silueta din spatele sau sustinandu-l intr-o incercare nereusita de a se ridica, simti mai mult decat vazu cupa ce ii era adusa la buze. Un miros intepator ii ataca simturile si gustul amar al licorii ce ii era fortata printre buze il facu sa se dezmeticeasca pe moment.

Ceata se dilua, lasandu-l sa-si vada imprejurimile. Cele doua figuri il ghidau printr-o incapere aglomerata spre lumina ce el o vedea ca venind printr-un tunel. Cel din spate il sustinea, impingandu-l in acelasi timp.

Pe masura ce inaintau, murmurele de afara deveneau din ce in ce mai clare, voci semicunoscute desprinzandu-se din multime. Putea sa recunoasca murmurul ca fiind intr-adevar o incantatie, o rugaciune inaltata zeilor neinduratori.

Lumina il orbea, prea puternica pentru ochii sai fortati sa accepte intunericul pana acum. Fu lasat sa cada in genunchi, degetele de fier, ce ii incatusasera incheieturile pana atunci, dandu-i drumul din stransoare. Stia prea bine unde se afla, ultimul popas in drumul sau. Stia prea bine locul, scena sacrificiilor, o platforma aflata la ultimul etaj al marelui templu, locul unde se aduceau jertfele zeilor.

Cu greu, ochii i se obisnuira cu lumina si putu distinge o a patra silueta. La fel ca celelalte trei, parea lipsita de substanta. Se adresa multimii intr-o limba pe care o stia si pe care creierul sau refuza s-o descifreze intr-un astfel de moment. Ochii ii retacira spre multime, dar nu recunoscu pe nimeni. Nici nu ar fi vrut. Inchise ochii, nu putea suferi acele creaturi. Dupa ce riscase atat si acum ca era pe cale sa piarda totul, nu mai putea suferi sa-i vada pe cei in a caror ‘umanitate’ crezuse. Poate fusese prea devreme... poate fusese prea tarziu... hotara sa mai arunce o privire, o ultima privire spre cei care ii acceptau condamnarea ca pe ceva firesc, spre cei pentru care luptase, spre cei alaturi de care luptase, spre cei ce priveau nepasatori spectacolul ultimelor sale clipe pe Pamant.

Multimea era inflacarta de cuvintele celui ce parea a fi un fel de maestru de ceremoni. Celelalte trei siluete se asezara in genunchi in jurul lui, taindu-i orice cale de scapare, de parca ar fi existat una. In mijlocul platformei trona un altar vechi de secole ce purta insemnele zeitei.

Un zambet amar ii juca pe buze. Se uita la cele patru siluete, cata ironie era in jocul acesta. Un gand incepuse sa prinda contur intr-un colt al mintii sale, o imagine mai exact, insa, inainte sa-si poata focaliza atentia asupra sa, o voce puternica i se adresa din spatele mastii ultimei siluete.

Ii lua cateva clipe sa se concentreze asupra cuvintelor ce ii erau adresate. In cele din urma, ultimele urme ale cetii se risipira si cuvintele ii bubuira in urechi “...si ai fost gasit VINOVAT, VINOVAT de caderea Zeitei, de caderea noastra” ii spuse, gesticuland spre sine si spre celealte trei siluete “A noastra” accentua, aratand spre structurile complexe ale orasului. Silueta se intoarse din nou spre el, ochii metalici privindu-l cu ura din spatele mastii. Cu voce mai scayuta, spre a nu fi auyit de multime, adauga “Moartea ta o va salva in ochii lor” si arata spre multimea de jos “dar nu-si va mai recupera niciodata locul intre zei. I-ai adus caderea si vei plati” Cu glas poruncitor adauga “Aduceti-l !”

Imediat fu ridicat de cele trei siluete si adus pe altar. Nu-si privi calaii, stia prea bine ce avea sa urmeze. Murmurul si vuietul multimii crescu, creierul sau refuza sa mai descifreze cuvintele pe care le auzea. Inchise ochii si se concentra asupra unui singur gand, o singura imagine : ‘Zeita’ pentru care avea sa moara, pentru care a a trait si de a carei cadere era vinovat in ochii celor ca ea.

Doi ochi verzi aparura in fata alor sai si stiu ca nu avea sa o mai vada vreodata. Stranse ochii mai puternic, asteptand sfarsitul. In jurul ochilor se contura un chip a carui trasaturi delicate ii erau mult prea cunoscute. Zeita cazuta venise sa-si ia ‘ramas bun’ de la ultimul ei adorator. Zeita lui.

Totul era numai durere, chipul se dizolva si apoi... intunericul il cuprinse pentru totdeauna.